Din capul locului trebuie sa spun ca cel mai frumos castel-citadela din Romania este cel de la Hunedoara. Nu cel de la Bran, nu cel de la Rupea, nu cel de te miri unde, e cel de la Hunedoara. Punctum. Nu se compara cu Pelesul care este o resedinta prin excelenta, nu a avut nici o functionalitate militara, este ceva complet altceva, in timp ce castelul de la Hunedoara a fost atat castel-resedinta pentru familia Huniazilor si a proprietarilor care au urmat dupa stingerea dinastiei, cat si cetate de aparare. Iar din afara, arata pur si simplu fantastic, ca un palat de desene animate.

Ajungeam pentru prima oara la Hunedoara in 1993, in studentie in vacanta de vara. Palatul era inegrit, neingrijit cam ca orice in Romania post-ceausista, asaltat de oribilele constructii industriale ale Combinatului de la Hunedoara aratand ca dupa un bombardament atomic – un student la IATC imi spunea in perioada respectiva ca Romania era tara ideala de a produce filme post-apocaliptice, cam toata tara lasata de Ceausescu parand scoasa dintr-un astfel de film. Mi-aduc aminte, ca incercam sa ma uit fix la Castel pentru a putea sa ignor uratenia ruinelor combinatului siderurgic, deschis in 1884 in perioada Imperiului (exista cateva cladiri frumoase de birouri din acele timpuri) si care mai bine de 100 ani a poluat Castelul lui Iancu fara incetare. Sincer, e un miracol ca acesta a supravietuit, mai ales dupa bomba ecologica care a fost combinatul din anii 60 pana in anii 90, subliniind inca o data ce constructori fantastici au fost cei care au creat Castelul Huniazilor,.

Castelul a fost construit de unul dintre cei mai mari oameni de arme a secolului XV, hunedoreanul de origine romana, Iancu de Hunedoara. Acesta a construit castelul pe o stanca deasupra paraul Zlasti ale carui ape au fost folosite pentru santul de aparare. Iancu de Hunedoara a fost unul dintre cei mai bogati oameni din Regatul Maghiar pe care l-a si condus fara sa-si puna coroana Sf. Stefan pe cap, asa ca nu a prea facut economie de arhitecti, constructori si materiale de constructie. Mai multi conducatori ai Transilvaniei, cum a fost Gabriel Bethlen au contribuit la dezvoltarea Castelului, iar prima restaurare serioasa a fost facuta in secolul XIX. Celelalta acum vreo 20 ani, iar acum are loc cel de-al doilea val de restaurari de dupa Revolutie – sincer, acum am ajuns la 5 ani de la vizita anterioara, si mi s-a parut mult mai alb, mai stralucitor si am inteles ca a fost permis accesul spre zone din castel destul de ruinate inainte, unde nu era sigur pentru vizitatori. Da, castelul arata vizibil schimbat pe dinafara, dar mai e mult de munca – sa refaci o structura medievala de cateva sute de ani nu este o munca prea usoara – a reface istoria este infinit mai dificil decat a construi ceva nou, indiferent cat de futurist si mare este acel ceva nou.

Din pacate, de data asta, nu am vizitat prea mult palatul, Am dat o tura prin castel acolo unde se afla celebra fantana ridicata spune legenda de niste prizonieri otomani, am intrat in Sala Cavalerilor si am remarcat schelele din curtea interioara. Pentru ca de data asta, am avut o perioada limitata de timp, fiind in timpul turului organizat de Scorilo Travel, asa ca am preferat sa petrec un pic de timp cu prietenii Denisa si Sebi, doi oameni deosebiti pe care i-am cunoscut datorita blogului. Pe la inceputurile blogului meu, Sebi (sub numele de “Vis urat”) si Denisa (aka “Denisuca, o nevasta de cosmar”, nume de blog care m-a facut dintotdeauna sa rad cu lacrimi) erau niste staruri ale blogosferei. Intre timp, cei doi si-au canalizat eforturile spre altceva, dar asta nu inseamna ca nu e musai sa nu ma vad cu ei cand ajung prin urbea lui Iancu (nu Caragiale, a unuia mult mai serios, de Hunedoara). Despre castel, va recomand sa cititi mai multe intr-un articol de la vizita mea precedenta – atunci am avut timp in tihna, si am vizitat castelul in compania directorului de atunci a Castelului, d. Cristian Roman care mi-a povestit extrem de multe. Uitati-va pe acest link pentru intreaga poveste.

 

Dar de data asta, cand am sunat-o pe Denisuca sa-i spun ca ma pogor din nou la Hunedoara m-a intrebat – dar de ce nu vii sa vizitezi si celelalte muzee din oras – Muzeul Comunismului si cel al Trenuletelor. Turismul in Hunedoara nu se limiteaza doar la castel sau la Muzeului Torturii aflat langa intrarea in castel (nu stiu de ce, dar dupa aparitia celebrei carti “50 shades of Grey” au aparut Muzeele Torturii ca ciupercile dupa ploaie prin toata lumea. Sa fie o coincidenta ?). Din pacate, nu am avut timp de amandoua (am vrut sa ridic si drona, sa mai pozez castelul de sus), asa ca am ales sa merg la Muzeul Comunismului aflat in proximitatea Castelului. Nu este fix langa castel (cum e Muzeul Torturii), e pe unde treci raul sa o iei la castel, dar ajungi in 10 – 15 minute pe jos la un pas relaxat. De altfel, afli de el prin diverse bannere din parcarea unde marea majoritate a turistilor isi lasa masina, dar si prin preajma castelului).

De fapt, numele oficial nu este Muzeul Comunismului, ci mai degraba “Expozitie Permanenta – Pasii Romaniei prin socialism si democratie” pentru ca a folosi numele de “Muzeu” nu e posibil decat in nu stiu ce conditii stabilite de nu stiu care lege, asa ca nu poate sa-l foloseasca. Asa ca nu e muzeu, ci “expozitie permanenta”, iar numele fiind imposibil de lung de retinut nu pot decat sa-i zic Muzeul Comunismului.

Este o cladire pe colt de strada, destul de marisoara, fara a fi ampla, dar in care gasesti multe amintiri din perioada odioasa al lui Ceausescu… e de fapt o expozitiei a vietii de zi cu zi, nu este o expozitie politico-istorica. Nu spune literalmente istoria politica a comunismului, ci mai degraba este o imersiune in perioada respectiva printr-o colectie ampla de obiecte. Cei care au trait atunci, isi vor aduce aminte indiscutabil de trecutul negru, cei tineri, cel mai probabil vor descoperi cu uimire cum arata o perioada fara Coca Cola, telefoane mobile si televizoare de mare definitie, dar si o perioada fara carne, lapte, caldura, curent electric, gaze si cu o asistenta sanitara de invidiam perioada fanariota.

Exista o sala care replica cum arata o clasa de scoala comunista cu manechine de copii imbracati in uniforme, exista si un bufet (Doamne, cate nume de atunci mi-am adus acum aminte) care ofera inca sticle de CICO si bere Hategana. Ceausescu interzisese transportul de bere dintr-o regiune in alta pentru a nu se consuma benzina care oricum nu exista, asa ca daca mergeai de la Bucuresti la Brasov, nu ai fi gasit vreo bere bucuresteana nici sa dai cu tunul, ci doar produsa la Brasov, la fel si in Iasi, Constanta sau Cluj Napoca (naiba auzise de Ursus la Bucuresti). Ei bine, si taramul Hategului avea berea ei – berea Hategana a caror sticle comuniste le gasesti expuse pe un bar deasupra caruia troneaza unul dintre cele mai haioase pancarte din muzeu – “Cintatul in local – strict interzis” – evident mai sunt multe dintr-un alt timp cu protectia muncii, cu chemari la intrecere si alte sloganuri mobilizatoare doar pe hartie pe care toti le urmaream cu lehamite.

Exista si o mica replica a unui magazin de tip ALIMENFOAMEA (ma rog, oficial se numea ALIMENTARA). Nu e chiar veridica, pentru ca exista prea multe produse pentru un magazin care excela prin a fi gol sau a vinde doar “creveti vietnamezi” (un soi de crackersi cu un gust pentru masochistii gastronomici), dar aici, vanzatoarea (un manechin) este chiar spectaculos imbracata – intr-un costum popular chiar frumos. Nu stiu cum or fi fost imbracate vanzatoarele de la Alimenfoamea in Hunedoara, de or fi fost imbracate asa de frumos ca manechinul de la muzeu, dar la Bucuresti aveau niste halate alb-murdar pe care nu le ghiceai daca sunt aruncate de la un spital din provincie sau de la bolnavii de la Balaceanca.

Si ca vorbim de manechine, la capatul muzeului exista o colectie impunatoare de uniforme militare – se pare ca patronul a avut de-a face cu armata, asa ca poti gasi o multime de uniforme de la diverse arme, atat de dinainte de Revolutie, cat si de dupa Revolutie. Nu pot sa nu remarc celebrul telefon cu disc (mai am unul in pod), sticlele de lapte si in iaurt pe gura carora in Bucuresti era un capac dintr-un soi de poleiala stralucitoare (culoarea lor diferita semnifica ceva, dar nu mai imi aduc aminte ce, cert e ca pe ele era imprimata ziua saptamanii cand a fost produsa – lunea, vinerea sau joia, dar care joie era un mister). Am revazut si sinistrele injectii din sticla care trebuiau fierte in niste cutiute metalice – inutil sa va spun ca daca nu era cineva foarte atent, nu erau niciodata fierte ca lumea, asa ca in 1989, Romania era campioana mondiala incontestabila la cazurile de SIDA la copii, dar si celebrii pesti din sticla de pus pe televizorul alb-negru unde timp de 2 ore pe zi il vedeai pe Ceausescu (si uneori pe Ceauseasca) si cam atat.

In caz ca o sa vedeti 2 poze oficiale ale lui Ceausescu, trebuie sa remarcati ca una este cunoscuta sub numele de “Ceausescu intr-o ureche” – nu era sala de clasa, intreprindere sau institutie, restaurant sau WC public care sa nu aibe portretul lui Ceausescu expus la loc de cinste. Intr-o noapte prin anii 80, peste tot au fost inlocuite intr-o operatiune la nivel national toate fotografiile oficiale cu una noua – nu ca i se schimbase fizionomia (oricum pozele oficiale il aratau cu 30 ani mai tanar decat in realitate, iar retusarea ridurilor la televizor era o tortura pentru cei din departamentul tehnic), ci pentru ca cineva remarcase ca in poza in care Ceausescu statea vag intors, I se vede doar o ureche – si aparusera povesti ca “Ceausescu e intr-o ureche” (nu am mai auzit de expresia asta de decenii, dar in perioada aceea era folosita si insemna ca cineva este ticnit). Ei bine, toate pozele au fost inlocuite cu una noua in care Ceausescu era … in doua urechi (evident cu banii pentru schimbare s-ar fi putut construi o autostrada). Dar manualele scoalare nu le-a putut sa le schimbe si cum acestea erau date din generatie in generatie, folosite si 10 – 15 ani (daca erai banos si pilos, cele mai importante ti le cumparai pe sub mana de la librarie sa le poti citi, cele de la stat erau de cele mai multe ori in stadiu de maculatura), Ceausescu a ramas intr-o ureche pana la Revolutie.

In fine, daca ai trait perioada si ajungi aici, sigur iti aduci aminte de aberatiile, excesele si dezastrele perioadei respective. Si sincer as fi stat mai mult, daca nu venea vremea revederii cu colegii de autocar care fusesera la castel, sau daca nu-i interesa castelul Huniazilor la o cafea pe terasa de la intrare.

 

A fost o placere sa-i vad pe Denisuca, Sebi si catelul lor Pedala, sa vad ca palatul Huniazilor devine stralucitor (cred ca nu a aratat asa de bine nici cand a fost construit, 100% nu a aratat asa nici o secunda de cand a fost deschis combinatul) si am plecat cu gandul sa mai revin la Hunedoara – sa vad cum a avansat refacerea Castelului si nu in ultimul rand sa vad si trenuletele din Hunedoara.

 

Am fost intr-un tur al Tarii Hategului, vizitand cele doua Sarmisegetuse la invitatia Scorilo Travel o agentie de turism specializata pe circuite inedite si memorabile in Romania

Combinatul Hunedoara

Welcome to Hunedoara !

Spre castel

De la parcare spre castel

Cu Sebi Denisa si Pedala

Cu Sebi, Denisa si Pedala

Intrarea la castel

Intram in zona castelului

Muzeul Torturii Hunedoara

Muzeul Torturii inainte de a ajunge la castel

Castelul

Oh, arata incredibil

Curtea interioara

Pe o latura a castelului

Metereze Hunedoara

Acel verde minunat de mai …

Sala Cavalerilor Castelul de la Hunedoara

Sala cavalerilor

Castelul Huniazilor

Cateva imagini din drona cu Castelul de la Hunedoara pentru o alta perspectiva

Castelul de la Hunedoara

 

Castelul de sus

 

Hunedoara castelul

 

Curte interioara castelul de la Hunedoara

 

Fluture de Hunedoara

Exista fluturi si la Hunedoara 🙂

Corvinul Hunedoara

Ce echipa era Corvinul pe vremea lui Mircea Lucescu !

Sebi Denisuca si Pedala la Hunedoara

La pas, prin Hunedoara

Muzeul Comunismului Hunedoara

Pasind in lumea anilor 80

Clasa de scoala Hunedoara

Sala de clasa (nu mi-aduc aminte niciodata sa fi fost veodata asa de perfecti :))

Vanzatoare Alimentara

La Alimenfoamea … asta e una de vis, ipotetica, de unde atatatea marfuri ?

Bufet Hunedoara

La bufet…

Colectie fanioane

Si eu am avut colectie de fanioane 🙂

Casa de marcat

Celebra casa de marcat

Telefoane si ceasuri

Inalta tehnologie comunista de comunicatii

Bere Hategana

Mandria berii locale

Femeia cu basma

Indemnuri folositoare

Televizor OLX

Televizor alb-negru cu nelipsitul peste pe el

Uniforme militare

Colectia de uniforme militare

Uniforme Armata Romana Hunedoara

 

Muzeul Comunismului

Daca mi se ureaza calatorie placuta, pai, atunci chiar trebuie sa plec 🙂

Carti Ceausescu

Din maculatura timpului…

Source Link

close

Brasov-Romania News To Your Inbox!

We don’t spam! Read our privacy policy for more info.