„Cei care iubesc pacea trebuie să învețe să se organizeze
la fel de eficient ca și cei care iubesc războiul” ― Martin Luther King Jr.

Ce răspunsuri avem după 2 luni de criză generată de Rusia?

Pe fondul declinului demografic, a unei economii austere și nevoii de supraviețuire a regimului Putin, Moscova folosește Ucraina și Europa pentru a ieși din izolare geopolitică. În timp ce utilizează Ucraina ca factor de presiune psihologică, Vladimir Putin se pregătește pentru o miză mai mare și vizează rivalitatea sistemică dintre SUA și China cu scopul de a demonstra că Rusia ar putea fi o putere relevantă în competiția SUA-China.

Faptul că Moscova a depreciat atât de mult dialogul strategic în raport cu Vestul reprezintă un indicator al declinului său și scăderea capacității reale de balansare în cadrul sistemului relațiilor internaționale. În consecință, Rusia utilizează singurele cărți avute la îndemână, armata și hidrocarburile, în încercarea iluzorie de a justifica multipolaritatea globală. Această realitate o face mai agresivă, nicidecum mai temperată, dând semne vădite de nervozitate și dezechilibru. Dar, trebuie să recunoaștem că puține țări au capacitatea de a mobiliza forțe militare impresionante într-un timp scurt precum Rusia.

Ambiția lui Vladimir Putin de a nu accepta că Rusia se îndreaptă galopant spre statutul unui actor geopolitic periferic, iar lumea o ia în altă direcție, îl determină să caute pârghii compensatoare, trimițând semnalul că este dispus să lupte cu tenacitate pentru jocurile și mizele sale, obiective la care va renunța ușor.

În această regiune se resimte acut comportamentul neliniștit al Rusiei, fiind în același timp greu de previzionat unde sau când se va opri această agitație. În timp ce China nu pare dornică să se alinieze cu Putin, dar profită conjunctural de Rusia atunci când este în beneficiul agendei sale, Rusia se ferește să devină și mai dependentă de China, percepând ascensiunea Beijingului ca o amenințare pe termen lung. Cu toate că Rusia și China împărtășesc viziuni comune în chestiunile Crimeea și Taiwan, interesele lor se află deja în opoziție în Africa, în Afganistan – unde China mizează pe rolul Pakistanului, în timp ce Moscova are propria sa abordare asupra talibanilor; blocaje din partea Rusiei pe traseul Belt and Road, etc.

Acest tablou, întregit de mitul eroului salvator și cultul imperialist promovat de Putin, ne determină să anticipăm că în lipsa unor compromisuri din partea Occidentului, Kremlinul va continua să genereze noi puncte de tensiune, respectiv să crească presiunea, și își va „înfige steagul” prin amplasarea unor efective militare în diverse locuri pe glob. Problematizând proiecțiile actorilor dominați, Putin speră să redevină o variabilă indispensabilă în noua ecuație geopolitică, cu scopul de a rămâne în prim-planul agendei internaționale pentru o perioadă cât mai lungă.

Jaap de Hoop Scheffer, fost Secretar general al NATO, afirma recent că odată cu prăbușirea Cortinei de Fier și a Uniunii Sovietice s-a prăbușit și lumea lui Putin. Practic, Putin încearcă să atragă societatea transatlantică într-o lume utopică, cu solicitări inacceptabile, total rupte de realitatea prezentului. Într-o notă mai malițioasă, am putea spune că nu ne-ar surprinde să ceară Alaska înapoi Statelor Unite.

Cu toate acestea, Putin nu trebuie subestimat cu privire la abilitatea de a provoca situații problematice.

Mișcarea începută de Moscova cu două luni în urmă poate fi încadrată în două mari ipoteze de lucru: operație psihologică și/sau pregătire pentru un război.

Cu aceste vehicule Putin a obținut o scenă publică, fiind oarecum în câștig pe fondul agitației din Vest. De altfel, este cunoscut faptul că obișnuiește să calculeze atent fiecare pas și dorește să coordoneze fiecare stadiu al unei crizei sau al unui conflict. În continuare, el își poate planifica mișcările în funcție de coeziunea și determinarea Occidentului, utilizând orice rezultat, oricât de slab, în folosul agendei sale publice. În aceste două luni, Moscova a cules date și percepții privind disponibilitatea politică a Vestului față de solicitările și acțiunile sale, conturând în cele din urmă calcule și mișcări tactice ale Kremlinului.

Este un succes al diplomației de la Kremlin că extinderea NATO a devenit o temă centrală în schimbul invaziei în Ucraina și desființării tratatelor de către Rusia.

Deși majoritatea analiștilor spun că nu pot descifra ce gândește președintele Putin, observăm că el vrea să ne convingă asupra faptului că amplitudinea comasărilor militare trebuie luată în serios, transportând brigăzi de infanterie și mecanizate în Belarus tocmai din Vladivostok, de pe coasta de est a Asiei, oraș aflat aproape de granița Coreei de Nord sau echipamente medicale și rezerve de sânge la granița cu Ucraina. Toate aceste mobilizări ne arată interesul lui Putin pentru a genera noi zone tampon în raport cu Vestul și a stabili zone de influență rusă pe modelul anilor 40.

De ce SUA nu au voie să renunțe a Ucraina, Georgia și Republica Moldova în discuțiile cu Moscova?

Datorită unui răspuns slab din partea Occidentului și existența unor pauze lungi între acțiunile Rusiei, lipsite de o reacție consistentă, care să atragă consecințe reale (spre exemplu: atacarea Georgiei în 2008 sau doborârea avionului de pasageri MH17), Putin a înțeles că poate tatona din nou poziția Vestului. Sub pretextul sferelor de influență, Kremlinul a dezvoltat convingerea că poate confisca în mod discreționar suveranitatea statelor, iar acest comportament nu poate fi tolerat de societățile democratice. Cu atât mai mult, o cedare din partea SUA în fața Rusiei ar putea fi interpretată ca un semn de slăbire a puterii sale în relațiile internaționale, fiind invocat un precedent de către China în Taiwan. Pe de altă parte, o cădere a Ucrainei ar atrage un val suplimentar de noi pretexte false din partea Kremlinului de a confisca suveranitatea Georgiei și Republicii Moldova.

Pe baza acestor considerente, Ucraina, Georgia și Republica Moldova trebuie să primească susținere și garanții pentru a-și afirma neîngrădit aspirațiile suverane de a-și alege partenerii și organizațiile din care vor să facă parte.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a dezvăluit gândirea Kremlinului când a afirmat: „națiunile eliberate de căderea comunismului în 1989 și sfârșitul Uniunii Sovietice în 1991” – nu libere, nu suverane – ci „teritoriu” (nu țări) …care se aflau în subordinea unui stăpân.

Punând aceste elemente cap la cap, înțelegem că obiectivul cheie al lui Vladimir Putin îl reprezintă schimbarea regimurilor din așa-zisa sferă de influență invocată de Rusia, care în viziunea Kremlinului poate fi obținută fie prin negocieri cu Occidentul în urma unei presiuni psihologice, fie printr-un act de ocupație militară.

Cu toate acestea, un război decisiv purtat împotriva Ucrainei poate fi costisitor în termeni de imagine și economie pentru Rusia.

Ucraina și minim trei scenarii posibile

1. Continuarea unui război fragmentat pe model hibrid (forțe speciale, sabotaj, acțiuni subversive, utilizarea separatiștilor și a mercenarilor, atacuri cibernetice, dezinformare, șantaj energetic, etc.) – tip de agresiuni care, cel mai probabil, nu vor atrage un angajament unitar la nivelul UE, deoarece nu vor fi considerate ca un atac propriu-zis de toți membrii. Aceste eforturi din partea Rusiei se vor concentra pe schimbarea unui regim la Kiev.

2. Autoproclamarea republicilor separatiste / declararea independenței Donetsk și Luhansk, care pentru Putin pare mai facilă, însă în urmă cu 2 luni părea un obiectiv îndepărtat în ochii Occidentului. Menținerea presiunii pe Ucraina pentru a continua tatonarea avansată în raport cu Vestul, posibile incursiuni la scară mai redusă spre Nipru și realizarea unei conexiuni terestre Crimeea-Rusia. Trebuie menționat că Ucraina și Occidentul nu vor acorda concesii pentru crearea de noi precedente din partea lui Putin pe formula acestui scenariu.

3. Un război la scară largă prin invadarea Ucrainei – ar legitimiza atacul Rusiei, întărind coeziunea UE-NATO care va declanșa un tsunami economic și o întărire a Flancului Estic al NATO. Acest scenariu aduce mai multe pierderi Moscovei, confruntându-se cu o Ucraina profund anti-rusă, încurajând curente naționaliste aproape imposibil de controlat. Rusia ar putea înregistra pierderi militare, deloc de neglijat într-un astfel de război, și ar atrage dezaprobarea/boicotul comunității occidentale, cu efecte dure în planul imaginii internaționale. Chiar și în viziunea Moscovei este greu de prioritizat acest scenariu, pentru că un război la scară largă în Ucraina aduce mai multe pierderi, decât câștiguri pentru Putin, iar situația actuală pare mai favorabilă Rusiei pentru negocieri, comparativ cu ce ar obține printr-o astfel de invazie. Totuși, nu putem exclude această opțiune, pentru că simbolistica contează, iar la sfârșitul lui 2022 se vor împlini 100 de ani de la înființarea Uniunii Sovietice și Putin dorește să rămână un reper în cronologia Rusiei.

O tactică avansată mai nou Moscova constă în încercarea de a reduce negocierea și dialogul la scară bilaterală. Acest format nu îl avantajează pe președintele Zelenski, riscă să îl agite și să sustragă Ucraina din formula negocierilor Rusiei cu Occidentul. Putin este extrem de abil la întins capcane, are capacitatea de a utiliza planuri bine gândite în avans și mijloace de propagandă pentru a-i slăbi credibilitatea politică a președintelui ucrainean. Formulele multilaterale asigură calibru, credibilitate și planuri de rezervă pentru a evita o prindere în menghina Kremlinului. În practica hegemonică, dialogurile cu interlocutorii puternici pot duce la supunere sau demoralizare, iar în acest caz compromisul nu va putea fi atins.

Gambitul lui Putin. Ce va sacrifica Rusia pentru a marca un mare câștig?

Va sacrifica Putin stabilitatea economică a Rusiei și se va acomoda cu ideea consolidării NATO în regiune, doar pentru a marca simbolismul celor 100 de ani de la înființarea URSS? Va risca Moscova înfruntarea unui boicot internațional și o prăbușire implacabilă a imaginii sale în plan extern?

Greu de spus… Totul va depinde de fermitatea Occidentului și de analizele cost-beneficiu ale Kremlinului; Putin a respectat mereu interlocutorii puternici.

Luând ca reper afirmația lui Martin Luther King Jr. de la începutul articolului, nu putem spune că Occidentul s-a organizat extrem de eficient și prompt în gestionarea crizei generate de Moscova, fiind sătul de amenințări și mobilizări militare. Totodată, este adevărat că Vestul uită repede, se întoarce la rivalitatea sistemică internațională și agendele sale economice, la lupta parcă nesfârșită cu pandemia, clima și populismul, însă acest episod este diferit și a ridicat miza la un nivel care nu poate fi ignorat, rămânând obiect de reflecție și preocupare pentru multă vreme. Revenirea Rusiei lui Putin se produce pe model sovietic și reaprinde memoria rece a statelor din centrul și estul Europei, care au sperat și luptat pentru a ieși din transa subjugării de către Moscova. Acest (re)sentiment nu este nesemnificativ, el a fost doar depozitat într-o uitare conștientă din dorința de a savura libertatea autentică.Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Source Link

close

Brasov-Romania News To Your Inbox!

We don’t spam! Read our privacy policy for more info.